Pe vremea cand se potcovea puricele

Hai ca m-am lasat furat de farmecul lui Grigori si am ajuns prea departe. Sa ne intoarcem la Bucuresti, sa va deapan povestea de-a fir a par. Ca doar inceputul e ca-n povesti: Peste trei mari (Neagra, Egee si Cretei) si trei tari (Romania, Bulgaria si Grecia), in imparatia lui Minos, astepta fata imparatului cea mica (asa mi-am explicat ulterior de ce toti cei care o vedeau clatinau din cap si ziceau ceva de genul ca nu e chiar fata mare), s-o eliberam din stransoarea paramelor zmeului cu corp de taur si cap de om. Orice netot stie ca pentru trebusoara asta ai nevoie de urmatoarele:
1. Un cal cu gusturi alimentare controversate
2. Trei obiecte magice: perie, naframa si piepten, pe care sa le arunci peste umar atunci cand simti rasuflarea grea a zmeului in ceafa (si nu-ti place senzatia).
3. O adunatura de dubiosi gen Setila, Flamanzila, Gerila, Ochila si Pasarila, indivizi marginalizati si grav subestimati de societatea contemporana si a caror talente te pot scoate din furtuni, cu conditia sa fii in stare sa-i suporti.

Fac o recapitulare mentala. Cu inventarul de obiecte si dobitoace e simplu: Am cele trei vouchere magice, calul e masina care are o garnitura uzata si mananca ulei, ba chiar si vorbeste in felul ei… peste trei sute de metri fa usor la dreapta, chestie care i-a adus porecla de mama soacra (se va vedea ulterior ca personajul real era altul), dar care sunt tovarasii de drum? Imi apare in minte silueta desirata a lui Seba. E clar, asta e Pasarila. E bine, trebuie reparat un brat de cruceta si daca se ridica pe varfuri poate instaleaza si windex-ul la marul catargului. Dar stai asa, deabia s-a operat la ochi si are implanturi de cristalin, trebuie sa fie Ochila. Asta inseamna ca n-o sa dea niciun vapor peste noi (fara sa stim dinainte). Nici asta nu e de lepadat. Cumpanesc o clipa si, cu gandul la buget, decid sa cumulam functiile. Ar mai fi nevoie de flamanzila si setila. Fac o evaluare sumara a bugetului de mancare si bautura si, avand o premonitie ca Heraklion nu-mi va ramane in amintire ca un loc ieftin, decid ca, oricare ar fi talentele respectivilor, ne vom lipsi de ei. In schimb, de Gerila ar cam fi nevoie pe caldurile din Creta. Unde gasesc un individ cu buze mari care sa sufle puternic? Stai asa, daca sufla prea tare? Cine stie, poate rupe velele. Hai sa renuntam si la el. Dar cine o fi Mihai? Trec rapid in revista celelalte personaje posibile candidate: Mama zmeilor – nu categoric; Calul – e dat; Spanu – hmm… n-are el prea mult par, dar e de cealalta parte a barierei artificiale si abuzive trasata de societate intre bine si rau, si poate ii vine vreo idee sa puna brisca la busola si ajungem la Skantzoura in loc de Skiros (Pe langa Skantzoura am trecut noaptea, vazand doar cele cateva stanci la sud vest de ea si in Skiros n-a lipsit mult sa ajungem fara sa vrem); Lupul cel rau – as zice dimpotriva, Mihai are o cumsecadenie ce ar putea fi catalogata ca dezordine psihica; Capra cu trei iezi pica din considerente de neconformitate cu elementele vizuale de identitate. Lipsa de alte idei ma opreste din efortul intelectual si, ca de obicei, atunci cand cauti o idee si nu vine, te opresti, iti pui un pahar de vin, dupa care inca unul, si e doar chestie de timp pana cand te impaci cu propria incompetenta, chestie numita in general intelepciune. Pe la al treilea pahar ma strafulgera un gand: Sfanta Vineri – asta e, cum de nu mi-a venit din prima? Ce valoare pentru expeditie! Cu vorba lui blajina, Mihai e perfect ca sa domoleasca furtunile care se formeaza brusc in olteanul de Seba, insotite intotdeauna de ploaie (de injuraturi bineinteles). Plus ca traditional da de mancare la lighioane, adica mie si lui Seba, ca doar n-o veni de la Cluj fara slana si palinca.
Impacat cu gandul ca n-om fi noi vreun dream-team, dar pana la urma cu resurse nelimitate poate oricine doar teoretic, practic in fiecare zi, toti ne descurcam cu ce avem la indemana, incerc sa tin la distanta gandul ca ne indreptam spre o ditai belea. Sau mai sincer spus, sunt pe cale sa ii bag si pe altii. Am constatat ca viata fiecaruia se imparte in doua perioade. Prima, in care incerci sa fii cat mai conform cu asteptarile societatii, si a doua, te impaci cu ideea ca n-o sa ajungi niciodata acolo nici sa vrei (ceea ce iti devine din ce in ce mai clar ca nu e cazul) si iti dezvolti cu mai mult sau mai putin succes capacitati de supravietuire (in general sociala, dar cu exceptii notabile ce contribuie la audienta ridicata a jurnalelor de stiri). Adica descoperi (si savurezi) multiplele laturi ale personalitatii tale, majoritatea scoase in afara legii sau macar dezaprobate de catre o societate care se considera civilizata (adica de toate cele cunoscute). Realizez ca frecventa cu care intru in belele e una din fatetele firii mele pacatoase. Si o alta e optimismul (numit de majoritatea prietenilor mei inconstienta), ceea ce presupune ca as privi jumatatea plina a paharului. Asadar reformulez afirmatia de mai sus in nota optimista: am o experienta mai mare in a iesi din belele decat media populatiei. Asta inseamna ca nu mai ramane decat sa incalecam pe o sa si sa intram intr-una. Toata povestea aici