Episodul 3 – Cum sa (nu) cumperi o barca

In general, un hobby trece prin mai multe etape: Primul contact, interes, pasiune, obsesie, ostracizare sociala si familiala, adoptie si protectie de catre un grup social si intr-un final acceptarea si etichetarea de catre societate. In cazul pasiunii pentru barci aceasta evolutie e de obicei foarte rapida. Nici n-ai apucat sa inveti sa faci nodul de tachet ca iti si doresti sa inconjori pamantul solitar cu o barca construita de mainile tale. Astfel ajungi sa iti petreci mai tot timpul liber facand liste cu ce ar trebui sa iei pe barca, studiind curentii din marea Japoniei si socotind cati bani ti-ar trebui pentru toate astea.

O subspecie interesanta de pasionat de barci reprezinta cei care viseaza sa isi cumpere una. Sunt abonati la toate site-urile de anunturi, cunosc in detaliu fiecare tip de velier ce s-a construit vreodata, stiu in ce culori e zugravit si in ce fel clipeste orice obiect care pluteste pe apa. Si ce e definitoriu pentru ei, au pareri de neclintit, si cand se intalnesc, ies niste scandaluri monstru in urma discutiilor despre subiecte de genul care e mai buna, funga metalica sau cea textila. Pentru ei, cea mai mare nenorocire ar fi sa isi cumpere o barca, asta ar insemna sa iasa din comunitatea respectiva, din zona lor de confort si sa se expuna aprobriului fostilor colegi de subspecie, care vor desfiinta decizia respectiva, aducand argumente de necombatut in favoarea alegerii altei barci. E ca si cum ar ramane brusc singuri pe lume. Dar n-ar accepta in ruptul capului acest lucru. Fiecare are o tinta extrem de clara, o anumita barca pe care si-o vor cumpara de indata ce vor avea bani si in apararea careia sunt in stare sa faca moarte de om. Cateodata se intampla ca unul dintre ei sa aibe brusc banii respectivi, ceea ce ii dezorienteaza teribil pe moment, dar se regrupeaza rapid si isi schimba tinta cu alta barca, un pic mai scumpa decat si-ar permite. Daca li se aminteste de vechiul lor vis se uita uluiti la interlocutor si ii explica de ce alegerea respectiva e complet gresita. Altfel, sunt oameni buni la inima, saritori, gata sa isi sacrifice timpul si resursele pentru un aproape in nevoie.

Locul unde acesti oameni simt ca traiesc sunt site-urile de licitatii. Acolo apar diverse barci in licitatii care incep de la 1 euro. La vederea unui astfel de anunt, in sufletul fiecaruia incepe o furtuna de gradul 9 spre 10. Se fac analize, se cauta referinte, se socotesc cheltuielile aferente aducerii si repararii sale, se cauta loc de acostare si se rascoleste internetul in cautarea garniturii de pompa de apa care pare din poze ca a cam imbatranit, dupa care, intr-un moment solemn se plaseaza o licitatie de 1.5 euro. Sigur ca pretul final e de cele mai multe ori cateva zeci de mii de euro, dar asta nu inseamna ca emotiile prin care trec pe parcursul licitatiei sunt de neglijat si adrenalina eliberata de riscul la care se expun e mai putina decat cea generata de o confruntare cu un urs in salbaticie.

Dar, cu toate mijloacele de precautie pe care si le iau, uneori se intampla si accidente. Cateodata, un neamt satul de costurile unei barci pe care o foloseste o data la doi ani si o repara in restul timpului, precum si de cicalelile nevestei pune cu naduf un anunt de genul: “barca in stringenta nevoie de reparatii; nu functioneaza nimic pe ea si costurile de intretinere sunt imense. Daca se gaseste un individ indeajuns de inconstient incat sa o vrea ii dau bonus si un set de cauciucuri de iarna”. Ceilalti nemti care si-ar dori o barca de genul ala, si care suna sa afle mai multe, sunt pusi pe fuga de povestile de groaza ale proprietarului, care in adancul sufletului lui nu vrea sa o vanda, si intr-un final prietenul nostru care viseaza cronic sa isi cumpere o barca se trezeste ca a castigat licitatia. Moment in care se simte atat de pierdut si dezorientat incat se roaga sa-i apara o zana buna care sa rezolve totul cu o fluturare de bagheta.

In cazul meu pe zana o chema Grigoris

Toata povestea aici.