Episodul 2 – Echipajul e complet

Asadar, cu Seba convins intr-un final, barca e ca si in Neos Marmaras. Mai ramane sa o ducem acolo. Pentru asta ne-ar mai trebui unul-doi membri de echipaj. Incep sa ma gandesc la portretul robot: experienta in sailing, priceput la reparat orice, rezistent la oboseala, foame, sete, cu nervii tari (se va dovedi ulterior ca va fi nevoie), nivel de toleranta la risc ridicat (ma rog, iesit din scala), simt al umorului dezvoltat.

Il sun pe prietenul meu de-o viata:

– Ce mai faci?

Pauza circumspecta. Numar in gand 1, 2, 3… incep sa ma obisnuiesc

– Calin, tu nu ma suni nici de ziua mea.

– Viata e atat de frumoasa si trebuie sa traim fiecare zi ca si cum ar fi ziua noastra.

– Sau ultima… stiu teoriile tale. Ce idee ti-a mai venit?

– Ai program de 1 mai?

– Mi-e frica sa raspund

– Vroiam sa te invit la o croaziera pe Marea Egee din Creta pana in Neos Marmaras

– Adica ti-ai mai cumparat o barca?

– Mda

– Tot de pe ebay?

– Evident

– Pluteste?

– Vrei raspunsul lung sau scurt?

– Nu-l vreau pe niciunul. Uite cum facem: Stii ca tu esti barza chioara careia ii face Dumnezeu cuib, dar mai bine sa fim siguri ca macar unul dintre noi supravietuieste. Daca intri in vreo belea suna-ma ca de obicei. Vant de unde vrei tu!

– Alo Seba, deja suntem trei. Ce-i drept nu toti pe barca.

– Hm?

– Al treilea e alaturi de noi cu sufletul

– Sufletel, daca nu suntem macar trei va trebui sa ne oprim din insula in insula sa dormim.

– Cum sa ne oprim,  eu trebuie sa fiu la serviciu marti.

– Atunci mai gaseste pe cineva…

Reanalizez portretul robot. De fapt, cu minitehnicusul de Seba prin zona nu e atat de important sa fie priceput la reparat chestii. Dimpotriva. Si avem loc suficient pentru apa si mancare, mergem printre insule, asa ca nu trebuie sa fie vreun fost luptator din Afganistan. Incep sa imi vina idei.

– Alo!

– Calin, ce placere sa te aud, ce mai faci?

– Nimic deosebit, ca omul… cu serviciul, cu casa, cu familia, cu un velier pe care l-am cumparat si trebuie adus de 1 mai din Creta in Halkidiki…

– Cu ce???

– Pai am zis, familia, serviciul….

– Lasa mistourile, ce velier?

– E o chestie care pluteste, pe care o impinge vantul

– Stiu mai ce e ala velier, vroiam sa fiu sigur ca am auzit bine

– Stii, oamenii sunt de doua feluri, cei care cauta certitudini si cei care cauta experiente. Nu te lasa atras de mirajul ca poti fi sigur de ceva in viata. Pe langa marea dezamagire pe care o vei avea cand vei realiza acest lucru, viata traita pana atunci va iti va parea trista si cenusie ca o profesoara de limba rusa care asteapta tranvaiul 23 in ploaia inghetata de noiembrie, carand dictionarul ortoepic in poseta din vinilin uzata la colturi.

– Stii ce zic eu, hai sa impartim universul pe din doua, jumatatea ta cu incertitudinile cum ar fi pe cine o sa reusesti sa convingi, si jumatatea mea cu mici certitudini care plutesc intr-o mare de intrebari filozofice, ca niste zapaciti cu colace de salvare carora li s-a scufundat barca in marea Egee, cum ar fi ca nu vin cu voi nici sa-mi prinzi degetele la usa de la lift. Dar pot sa-ti imprumut o pluta de salvare.

Reanalizez iar portretul robot. Ce mi-o fi venit cu experienta de sailing? Ca doar nu trecem Atlanticul in sezonul uraganelor. Si daca o fi vreun ardelean fara simtul umorului ce daca? Oricum Seba stie un singur banc, ala cu ariciul, pe care il spune in fiecare zi, pana ajungem s-o prinde el de poanta.

– Alo! Ce mai faci maestre, tot internetul vuieste de ispravile tale. Nenumarate domnisoare corporatiste mi-au marturisit ca ti-au inramat poza si dorm cu ea sub perna. Ba cateva din ele m-au rugat sa le imprumut o freza sa rotunjeasca colturile ca se trezesc dimineata zgariate.

– Pai si cu ce-ai vrea sa doarma sub perna? cu un Rembrandt?

– Intotdeauna ti-am apreciat modestia. Ce program ai de 1 mai?

– Merg in Grecia sa caut specii endemice de soparle

– Fii atent aici: Mergem in Creta, luam o barca, plecam inspre Santorini, Ios, Paros, Mikonos, Tinos, Andros, Evia, Skopelos… ce mai, raiurile lighioanelor bolnave.

– Cum adica bolnave?

– Pai n-ai zis tu ceva de o epidemie?

– Endemice, nu epidemice desteptule. Nu suna rau. In Mikonos traieste o soparla care a dat numele crocodilului de Nil. Cat stam acolo?

– Nu oprim in Mikonos, doar trecem pe langa ea.

– Cu un pic de noroc o gasim si in Paros. Acolo cat stam?

– Nici acolo nu oprim

– Dar unde oprim?

– Nicaieri, dar poate iese vreuna pe plaja sa ne faca cu mana. Ai teleobiectiv?

– In conditiile astea eu nu vin, dar stii ceva, pot sa iti iau masina din parcarea aeroportului din Salonic si sa ti-o duc in Neos Marmaras.

Asadar n-am reusit sa conving pe nimeni dar ne-am ales cu o pluta, o mutare de masina si o polita de asigurare in alb. Toate bune, dar am senzatia acuta ca Seba n-o sa realizeze ca operatiunea a fost un succes. Nici n-apuc sa gandesc asta ca suna. Imi fac rapid un plan de comunicare, numar pana la 3, trag aer in piept si raspund.

– Bai, tu stii cum e cu barza chioara?

– Toti aveti impresia ca sunt barza chioara, ignorati munca, talentul si experienta de viata care constituie temelia, piatra unghiulara si contraforturile edif…

– Bai ma lasi…

– Ca sa nu mai vorbim de impactul pe care aceste vorbe le pot avea asupra unui psihic delicat, a unui suflet sensibil, a unei…

– Am vorbit cu Mihai, vine.

– ?

– Nici n-a clipit cand i-am povestit ca nu stim daca pluteste, ca motorul n-a fost pornit de ani de zile, ca tu esti un inconstient pe care viata amara de la corporatie il face sa aiba tendinte suicidale, ca vrei sa mergem fara oprire. A zis da imediat.

– Bai Seba, nu e de glumit cu asta. Cum vorbea? Parea in regula?

– Mie mi s-a parut ca vorbea normal, n-am sesizat nimic deosebit.

– Tie nu ti s-ar parea nimic deosebit nici daca te-ar suna Basescu sa se ofere voluntar.

– Pai nu e marinar? Ce crezi, ca n-ar vrea si el sa scape cateva zile de nevasta?

– Bai, daca te suna, zi-i ca s-a ocupat locul, l-am luat pe Piri Reis. Zi mai bine daca Mihai parea sa aiba depresie.

– Nu

– Seba, Mihai e om serios, asezat, cu scaun la cap, nu se poate sa vrea sa vina cu noi.

– Bai tu n-auzi de aproape? Vrea si gata.

Cateva saptamani mai tarziu misterul s-a lamurit. Cand l-a sunat Seba, Mihai tocmai se hotarase sa se insoare.

Toata povestea aici.