Episodul 4 – Zana cea buna (partea a doua)

Nimeni (intreg la cap) nu cumpara o barca. Pentru fiecare moment de bucurie pe care ti-o aduce folosirea ei, ai inca cinci in care trebuie sa rezolvi probleme spinoase de gen: unde o tii, cum o transporti, ce repari mai intai si cum o intretii. Sau de unde faci rost de banii pentru toate cele insirate mai devreme. Ca sa nu mai vorbim de invidia vecinilor, prietenilor si colegilor. De asta se recomanda sa faci intai un copil, sa construiesti o casa si sa plantezi un pom. Sau si mai bine, cate doua din fiecare. Ceea ce nu te scuteste oricum de analize amanuntite a surselor tale rusinoase de venit si a multelor feluri in care ai fi putut sa-ti folosesti mai bine banii. Sigur, a-ti vedea vecinii crapand de invidie e o satisfactie in sine. Si usor usor te obisnuiesti sa verifici partea de jos a clantei de fiecare data cand ajungi acasa. Dar oricat de mizerabila stii ca iti va deveni viata ca proprietar de ambarcatiune, in momentul in care o vezi prima data, te simti nici mai mult nici mai putin decat stapanul universului. Incepi sa ii intelegi pe grecii care sparg inventarul carciumii si iti vine sa scoti portofelul si sa imprastii bancnote fara numar. De asta e bine sa alegi cu grija momentul respectiv, astfel incat sa n-ai la indemana nici una din cele doua tentatii. Daca mai adaugi si o scenografie cat de cat, cu luna plina, pescarusi si macarele de cheu profilate pe cer, tabloul e complet, la concurenta cu cele cu apusuri de soare vandute pe la balciuri.

Zana cea buna e constient de emotia momentului. Fara o vorba, scoate din spatele dubitei lui fermecate o scara si o reazema de pupa barcii. Dupa care ma desprinde cu blandete de derivorul pe care il imbratisam si mangaiam, si imi atrage atentia parinteste ca antifouling-ul e toxic, si ca daca imi va trece prin cap nastrusnica idee sa imi bag degetele in ochi, gura sau prin alte parti, sa iau cu mine la spital o eticheta de pe cutia de vopsea. Cat ai spune “volta” sunt in pestera lui Aladin, adica in cabina. Descopar comoara dupa comoara – incarcatoare de Nokia, lanterne ce ar putea fi reparate, harti de care probabil n-o sa am nevoie vreodata, suruburi de inox folosite, cleste de taiat tabla, ba chiar si o bicicleta vopsita in cea mai urata culoare pe care am vazut-o de cand eram in armata la munci agricole. Unde cainele fermierului fusese furat de un vecin si vopsit cu ce avea si omul prin gospodarie ca sa nu fie recunoscut, si anume email verde inchis, care, in combinatie cu cenusiul blanii, cu maroniul prafului de Ciorogarla si cu diluantul folosit de propietar intr-o incercare fara sorti de izbanda de a-l aduce la starea initiala, dadeau un efect cromatic caruia, ca sa-i gasesc un palid rival, a trebuit sa treaca 30 de ani si sa ajung pana intr-o insula din Mediterana. Si slava domnului, neamtul care a proiectat interiorul barcii nu s-a zgarcit la sertare si compartimente, am numarat peste 50. Chiar si acum, dupa luni de zile, mai descopar cate ceva prin vreun cotlon.

Intr-un final realizez ca saracul Grigoris ma asteapta cam de multisor. Imi stapanesc cu greu vocatia proaspat descoperita de arhivar si ma smulg din raiul personal. Ma astepta, deloc nervos, sprijinit de duba. Niciodata n-am priceput cum pot sa aiba atata rabdare nefumatorii.

Ma urc in masina si pornim spre casa. Imi adun bruma de simt practic ramasa dupa emotiile intense de mai devreme si il abordez:

  • Grigori, daca ar fi barca ta, ce ai repara la ea?
  • Sincer Calin, niciodata nu i-am inteles pe cei care isi cumpara barci. E atata bataie de cap. Mi-e greu sa ma pun in locul tau.
  • Bun, hai sa presupunem ca ai primi-o de la o matusa bogata. Ce i-ai face inainte sa pleci cu ea pana in Halkidiki?
  • Pai de la o matusa bogata m-as astepta sa primesc una gata reparata si dusa unde am eu treaba.
  • Atunci una saraca
  • In primul rand as apela la un specialist in motoare pentru o revizie temeinica. In al doilea rand as demonta catargul si l-as inspecta centimetru cu centimetru. In al treilea rand i-as schimba toate trecerile prin coca si furtunurile. In al patrulea rand i-as mai da un strat de antifouling. Restul sunt maruntisuri.

Incep sa imi recapat agerimea de spirit. Ca Robert Downey Junior in rolul lui Sherlock Holmes, derulez in minte pe repede inainte evenimentele viitoare: Fac singur revizia la motor, inspectez de jos cu binoclul catargul, las pe data viitoare stratul de antifouling, rezolv cateva maruntisuri, mola barbetele si cap compas Santorini. Ce lipseste?

  • Grigori, am avut ceva noroc sa cumpar barca asta, dar si mai mare a fost norocul sa dau peste tine. Ai putea sa schimbi through-hull-urile? Si cat m-ar costa?
  • Sigur, 40 de euro de bucata, numai sa imi spui de care treceri vrei, mai ieftine sau mai scumpe
  • Pai care e diferenta de pret?
  • De exemplu pentru o trecere de jumatate de tol, cele de calitate buna costa vreo 10 euro si cele de cea mai buna calitate sunt vreo 12.
  • Pai atunci sa luam de cea mai buna calitate.
  • Si incerc sa gasesc si prinderile de sarturi. Nu sunt scumpe, dar trebuie sa fii norocos sa le gasesti.
  • Grigoris, ma las pe mana ta. Sunt convins ca vei face o treaba minunata.
  • Sa stii ca majoritatea clientilor mei nici nu mai intreaba ce e de facut, doar zic: Grigori, ocupa-te si ne socotim noi.

Cursul de tehnici de manipulare, legea dovezii sociale: daca toata lumea face intr-un anumit fel, nu risti nimic daca faci si tu asa…. si invers

 

Desi avea foarte multa treaba, chestie pe care ne-a spus-o de multe ori, ne-a rezolvat toate problemele. Cand am ajuns impreuna cu Seba si Mihai, trecerile si furtunurile erau schimbate, prinderile de sarturi instalate, plus niste bonusuri: mici reparatii la coca, anitifouling prin locurile mai greu accesibile, vreo doi stalpi de balustrada reparati. Si totul impecabil facut. Mai ramaneau niste maruntisuri pe care le-a facut in cele doua zile de dinaintea plecarii, ocazie cu care am putut sa admiram meticulozitatea si priceperea cu care lucreaza.

 

Si tot asa, pe masura ce rezolva cu un telefon si un zambet orice problema ce ne parea insurmontabila, admiratia noastra fata de Grigori crestea. De exemplu daca vroiam sa cumparam o baterie, punea mana pe telefon si gasea un prieten care avea magazin de piese auto si care se oferea instant sa ne faca o reducere substantiala. N-am inteles de ce bateriile no name pe care le-am cumparat erau mai scumpe decat cele Bosh, dar Grigori ne-a asigurat ca e o oferta fantastica si ar trebui sa platim repede pana nu se razgandeste vanzatorul sau il prinde patronul ca vinde cu pretul ala. Cand a trebuit sa apelam la macara sa punem barca in apa nu ne-a lasat pe mainile lacome ale autoritatii portuare care cerea o suma nejustificata (180 de euro) si a apelat la un alt prieten care ne-a rezolvat (cost total doar 280 de euro). Pana si la magazinul de accesorii de barci ne-a insotit si inainte ne lase sa cumparam ceva il tragea de-o parte pe prietenul lui bun care lucra acolo si il ruga sa ne faca o reducere. N-am inteles totusi de ce eram singurii la care n-a mers plata cu cardul din toata coada.

 

Finis coronat opera, a venit si momentul socotelilor. A luat un caiet si un creion si a inceput sa adune… 40 de euro de aici, 60 de colo, cativa firfirei pentru vopsea, a tras linia si a pronuntat triumfator totalul – cam de trei ori decat m-as fi asteptat. Probabil ca, la auzul sumei respective n-aveam cea mai inteligenta figura din lume, cu mazilarul cazut si cu ochii holbati ,dar tot el a salvat situatia cu remarca potrivita la timpul potrivit:

  • Calin, pai tu ai spus ca vrei cea mai buna calitate!

Cursul de tehnici de manipulare legea coerentei: E greu sa te contrazici pe tine insuti, odata ce ai zis ceva, vei actiona in concordanta cu afirmatia respectiva.