Foto: Jurnalul National, camera web

Ieri, pe furtuna, am avut surpriza sa vad un om deosebit, care a venit de acasa doar ca sa vada daca totul este in regula in portul Tomis. Nu era. Si a pus mana, si a tras de parame, a dat telefoane proprietarilor barcilor care aveau nevoie de asistenta, totul pe vant de peste 50 de noduri, pe ploaie, pe valuri mari ( in port), el, a carui sanatate nu-i prea permite sa iasa pe marea pe care o iubeste atat!

Eram in cabina paznicului, pe care il rugasem sa anunte cumva pe proprietarul unei barci, a carei vela se desfacuse si se zbuciuma in vant, cand un barbat pe care il remarcasem mai devreme, privindu-ma pe cand bombanind urcam de pe o barca pe alta, incercand sa le refixez la ponton (si urand din suflet acrobatiile la care ma obliga marea), mi-a spus:
– Vad ca esti curajos, vii sa incercam sa dam jos vela aia?
– Curajos, pe naiba! am raspuns eu, doar ca am niste ani pe mare.

S-a oprit brusc, m-a privit fix, cumva ciudat, dar nu a comentat.
– Bine, am continuat, hai sa mergem!

Si am mers, noi doi, el si cu mine, doi oameni in varsta, pe care nu ia lasat indiferent soarta unei vele… Habar nu aveam, a cui este barca, cine este proprietarul… Barca era destul de departe de ponton, mai avea si un motor out-bord mare, culcat, greu de ajuns acolo. Am tras-o amandoi mai aproape, apoi, sprijinit de acel barbat, am sarit pe barca. “asteapta putin” mi-a zis, apoi a plecat.

Peste vreo doua minute, in care abia apucasem sa descurc un pic saulele si paramele incurcate de vant, s-a intors, insotit inca de un barbat, tot de varsta noastra. Acesta a venit pe barca, si impreuna am strans vela rebela pe ghiu, am sigurat-o, i-am pus capota.
– Am vorbit cu proprietarul, e din Tulcea, vine imediat mi-a zis.
– Pai nu prea mai e nevoie, am replicat eu, ca acum totul e in regula. Doar a ridicat din umeri.

Cand, udat din cap pana in picioare de un val, pe ponton, am injurat, m-a intrebat aspru:
– Iubesti marea?
– Sigur, am raspuns eu, dar urasc valurile.
– Atunci nu te plange! tot aspru.

Nu l-m recunoscut, in haine de vreme rea, cu caciulita si gluga, infofolit pana la varful nasului.nici dupa manusile de velist, de calitate…. Cand, dupa ce toate barcile de pe ponton au fost in siguranta, l-am intrebat prietenos, daca este de la Marina, m-a privit surprins, si-a scos manusa de pe mana si mi-a intins-o: Sunt Constantin Maraloi.

Un om deosebit si un mainar adevarat!

Respectele mele, Domnule Comandor!